Bună, tuturor!
Astăzi am revenit pe blog cu o nouă recenzie pentru voi, o carte pe care am citit-o pe nerăsuflate și care mi-a plăcut foarte mult.
Eric-Emmanuel Schmitt este un scriitor, dramaturg franco-belgian, precum și regizor de filme ce s-a născut în Sainte-Foy-les-Lyon, Franța pe data de 28 martie 1960.
Părinții lui au fost profesori de educație fizică și sport, iar tatăl său a devenit mai târziu kinetoterapeut și maseur într-un spital de pediatrie.
Eric a fost un adolescent rebel care detesta să fie educat și era uneori predispus la izbucniri violente. Potrivit lui Schmitt, aceasta a fost totuși filozofia care l-a salvat și învățat să fie el însuși și să se simtă liber.
Într-o zi, mama lui l-a dus la Théâtre des Célestins pentru a vedea un spectacol cu piesa Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand în care rolul principal era interpretat de Jean Marais. Mișcat până la lacrimi, el a devenit pasionat de teatru.
După studiile pe care le-a urmat la Lycée du Parc (care pregătea elevii pentru universitățile de elită), Eric Schmitt a trecut examenul de admitere la École normale supérieure.A studiat acolo între 1980-1985, obținând calificarea de profesor de filosofie, el obținând în anul 1987, doctoratul de filosofie.
Poveste:
Cartea prezintă cinci povești diferite, ale unor oameni ce vin din lumi diferite. Modesta croitoreasă Genevieve nu bănuiește că viața ei banală în cartierul popular Marolles din Bruxelles este urmarită cu sufletul la gură de un cuplu de binefăcători misterioși care trăiesc astfel prin a procura experiențele ce le sunt refuzate. Într-un orășel din Hainaut, taciturnul doctor Heymann este mai atașat de câinele lui ciobănesc decât de semenii săi.
Fie că se află la Viena, fie la Copenhaga, intre Constanze și Georg intervine mereu umbra unui terț. În îndepărtata Islanda, Magnus și Alba trăiesc coșmarul pierderii unui copil, iar la Paris Severine și Benjamin îl trăiesc pe cel de a nu fi avut unul.
Gândurile mele după terminarea cărții:
Personal, toate nuvelele m-au câștigat. Fiecare nuvelă în parte, a avut ceva special, o lecție de viață de învățat.
Povestirile sunt într-adevăr scurte (undeva la maxim 40-50 pagini per nuvelă), dar te țin cu sufletul la gură.
De departe preferatele mele au fost Câinele și Copilul fantomă. Cea mai puțin preferată a mea a fost Triunghiul amoros.
Recomand cartea cu căldură, este genul de carte ce se poate citi foarte ușor oricând și oriunde și cu siguranță vor urma mai multe povestiri ale lui Eric Schmitt.
Cartea pot fi achiziționate de aici:
MulÈ›umesc că ai citit până aici! ❤️
0 Comentarii